Prietenie

Dragii mei, nu ne-am mai “auzit” de mult :) Multe lucruri s-au întâmplat de atunci: s-au preconizat o groază de cutremure mult prea periculoase pentru ţara noastră, unele “vedete” au fost date afară de la locul de muncă în direct la Bahmu (mulţi au făcut mişto pe tema asta), Rihana cică s-a împăcat cu Chris Brown, Brad Pitt cică i-a dat papucii lui Angelina Jolie pentru că aceasta nu a vrut să se căsătorească legal cu el, dar între timp s-au împăcat sau nu s-au certat niciodată :) Deci câte şi mai câte.

Eu nu pot să mă laud cu lucruri cu care aceste importante sau mai puţine importante vedete se dau în “stambă”.  Pot spune că am avut până acuma nişte zile cât se poate de normale, am avut parte de nişte lucruri care poate nici măcar nu merită menţionate, dar care nu înseamnă că nu m-au afectat într-o mică sau mare măsură. Unde vreau să ajung de fapt este la prietenie. La acei prieteni pe care crezi că poţi să te bazezi, pentru care ai putea să bagi mâna în foc şi la care ţii, dar de fapt aşa ceva nu prea mai există. Am descoperit în aceste zile că una din persoanele pe care o consideram o bună prietenă mi-a demonstrat contrariul după 1 an în care am crezut că o ştiu destul de bine…se pare că am greşit.

Draga mea aşa zisă prietenă tot ce pot să spun este că-ţi urez să ai parte de prieteni aşa cum mi-ai fost tu mie şi doresc să te înştiinţez că roata se schimbă mereu. După cum am mai spus şi într-un alt post: te aştept la cotitura.

Voi, cei de acasă, să nu fiţi dezamăgiţi de această veste, veţi afla în curând că puteţi găsi prieteni fix în locurile în care nu vă aşteptaţi şi veţi fi plăcut impresionaţi de acest lucru. Dar nu vă faceţi nici prea multe speranţe…sunt persoane mai orocoase şi persoane mai puţin norocoase, aşa cum sunt eu…