Pentru început o să vorbesc despre un anime foarte drag mie: One Piece.
Este unul dintre cele mai renumite anime-uri din Japonia. Prima apariţie pe micile ecrane a fost pe data de 20 Octombrie 1999 şi continuă încă să fie difuzat.
Este unul din anime-urile cu care eu am crescut şi cu ajutorul căruia eu am învăţat limba italiană (îl urmăream în vremea aceea pe Italia 1).
Deşi are o vechime de mai bine de 10 ani, pentru că manga a apărut pentru prima oară în august 1997 acţiunea nu a devenit plictisitoare ca în renumitul serial Tânăr şi Neliniştit (proastă comparaţie, dar trebuia să scot în evidenţă acest lucru), personajele sunt din ce în ce mai interesante, iar lumea în care totul se petrece este tot timpul mai originală.
După cum spuneam, manga a apărut în anul 1997, este scrisă de Eiichiro Oda şi în momentul în care acesta s-a apucat de realizarea acestei cărţi s-a inspirat dintr-o altă manga: Dragon Ball (un alt anime mult prea bestial).
Oda spune că îşi plănuise ca toată povestea One Piece să dureze 5 ani, îi plănuise chiar şi finalul, dar în timp a descoperit că-i place prea mult şi s-a decis să continue să scrie, neştiind însă pentru câţi ani. Totuşi, în iulie 2007 acesta a declarat că indiferent de cât de mult va mai dura, finalul va fi acelaşi pe care îl plănuise de la bun început.
Povestea urmăreşte aventurile unui puşti în vârstă de 17 ani pe nume Monkey D. Luffy, care doreşte să devină Regele Pirat. Acesta a căpătat abilităţi supernaturale după ce a mâncat un fruct magic numit Devil Fruit.
Omul care l-a inspirat în decizia sa a fost un renumit pirat pe nume Shanks. Cu timpul, dorinţa sa de a deveni pirat şi a avea propriul său echipaj s-a îndeplinit. Împreună cu echipajul lui, format dintr-un doctor, un bucătar, un muzician, un constructor de nave, un arheolog, un lunetist, un spadasin şi un navigator, a început să caute renumita comoară a Regelui Pirat Gold Roger, numită One Piece.
Acţiunea se petrece în 2 oceane despărţite de un munte imens care se numeşte Red Line.
Grand Line este o mare care este perpendiculară pe Red Line şi care este împărţită în alte 4 mări: North Blue, South Blue, East Blue şi West Blue. Grand Line este înconjurată de 2 regiuni numite Calm Belts, unde nu există aproape deloc vând şi curenţi, şi care sunt locuite de monştri marini.
Aceste Calm Belts reprezintă bariera care îi impiedică pe cei care doresc să intre în Grand Line. Totuşi cei din Marină se pot plimba nestingheriţi prin aceste ape şi îşi pot masca prezenţa folosind un obiect numit Sea Stone. Cei care nu fac parte din Marină trebuie să folosească sistemul Reverse Mountain pentru a putea trece pe partea cealaltă. Reverse Mountain reprezintă locul unde se strânge apa din toate cele 4 mări.
A 2-a jumătate a Grand Line care se află la cea de a 2-a intersecţie cu Red Line se numeşte New World.
În Grand Line vremea este foarte ciudată şi foarte schimbătoare, lucru care face să fie foarte greu de navigat. De aceea nici un fel de sistem de navigare cunoscut de oameni nu funcţionează. Există totuşi un obiect care îi ajută pe cei mai curajoşi să navigheze apele tulburi ale Grand Line, acest obiect se numeşte Log Pose şi analizează de obicei câmpul magnetic pe care fiecare insulă îl are.
În această lume se întâlnesc tot felul de lucruri ciudate, cum are fi den-den-mushi (este un fel de telefon mobil), dials, care sunt un fel de scoici, care se găsesc numai pe o anumită insulă şi cu care poţi stoca sunete, voci, chiar şi foc şi vânt. Întâlnim şi acel Devil Fruit care oferă posibilitatea celui care l-a mâncat să posede anumite abilităţi supraomeneşti. Există 3 tipuri de devil Fruit:
- Zoan Fruit care permite celui care a mâncat fructul să se transforme parţial sau total într-un animal.
- Logia Fruit care îi conferă „posesorului” posibilitatea de a controla natura.
- Paramecia/Paramythia este fructul care conţine toate abilităţile celorlalte 2 fructe.
Cei care au mâncat Devil Fruit nu pot înota. Dacă au intrat în apă chiar şi parţial aceştia îşi pierd atât abilităţile, cât şi puterea.
Anime-ul conţine până în prezent un total de 402 episoade, fiecare episod fiind difuzat în zilele de duminică în Japonia. Pe net ele sunt disponibile din a 2-a zi de la data difuzării.