Baieti

Baieti din ziua de azi, e clar ca nu mai stiu sa se comporte cu o fata. Nu c-as vrea eu sa vina printul din povesti, gen barbatul lui aia care aduna cenusa, dar nici cum sunt majoritatea de azi. Ca exemplu, te combini cu unu, dupa 2 zile in care parca te tot implora el, si de mila, iti zici, hai sa-l accept pe ratatul asta, il mai schimb eu in timp, decat solo, merge asta de o tura. Bun, ii zici da, dupa tipul, a doua zi te ignora . Si peste vreo sase ore iti da un biletel, ca pe vremea cand strabunica strabunii citea in poeziile stricate a lui Eminescu.
Si in biletel scria ceva de genul, Nu mai vreau sa fiu cu tine, sunt cu alta acum. Nu te supara.” La citirea biletelului, parca eram amuzata, dar si confuza, si atunci cu cea mai mare bucurie care putea fi la mine in inima, l-am intrebat de cand e cu noua lui gioarsa. Sa recunosc, decat o relatie ca asta, mai bine solo, si sincer, am avut si eu partea mea de vina, cand m-a intrebat daca eu am ceva, am zis ca nu . Am mintit si eu, da si nu imi e teama sa recunosc. Dar si el era prost, daca vroia putea fi cu ambele, fara ca eu sa-mi dau seama, si daca imi dadeam, poate nu-mi pasa. Sau toata copilaria asta a fost ca o razbunare din partea lui, nu cred ca a fost la prima tentativa, pentru simplul fapt ca cica vara cand am fost cu el, nu-i acordam atentie si nu aveam timp de el niciodata. Si ma doare sincer, ca-i distrug visul , speranta ca eu il plac. Sunt foarte sigura, ca cineva isi va da seama despre ce specimen vorbeam, si ii va spune a doua zi. Dar asta-i viata, macar atunci nu-mi va mai zice ca eu il pipai, in caz ca mana lui se afla pe langa mine.
Mai sunt acei baieti, care ti-au placut vreo cinci minute, dupa care le dai de inteles ca-i placi, si peste cateva zile iti dai seama ca ti-ai facuta singura nodul. Ei cred ca le apartii, chiar daca te chinui sa scapi de ei. Dar a doua oara n-o mai fac, cel putin sper.

Eu mai am darul de a ma indragosti de necunoscuti, pur si simplu vad unul, gata, gandul meu e plin cu imagini cu el. Chiar daca nici nu stiu cum il cheama.
Am o intrebare, de ce toti tipii se uita la fundul unei tipe , si zic “ce buna e asta” , deci acum pe bune , termenul “buna” se refera doar la marimea , forma fundului?
Si imi provoaca o stare de parca as merge cu titanicul pe strd lucian blaga, cand vad fete inebunite dupa stilul ala de baieti, cocalari/minimalisti sau ce alte genuri mai exista, dar parca cand ii vad ma apuca rasul, cand am chinui sa vad care e baiat si care e fata, ca mabii au pantaloni colorati si stramti. Si cat despre posterior nu de putine ori, cel al baiatului e mai bombat decat al fetei. Deci putem zice depsre ala ca e bunoc? Functioneaza si la genul masculin?

Si sa nu uit, cum barfele despre mine prin clasa se inmultesc, dar motivele inca nu le pricep, si nici nu cred ca voi reusii candva, lumea aia mica de 21 de elevi, dintre care o patrime, n-are alceva de lucru pe acasa ,decat sa zica despre mine , si nu ma mir de ce sughit. N-au altceva mai bun decat sa se gandeasca la modul in care vorbesc, la cine iubesc eu , pe cine mai jignesc eu, cum imi sta cu nou tunsoare, cum imi sta machiata nu stiu cum, cum stau blugii pe mine, etc. De parca la scoala ar trebui sa arati perfect , poate unele , mie nu mi se pare , ca nu merg in club , asa ca n-am motiv sa ma machiez diferit si sa stau o ora dimineata sa-mi stea parul ca si iesita din revista. Imi zice azi un prunc din clasa , ca cica el stie pe cine iubesc eu , si eu sunt in limba dupa el , si el nici macar nu am saluta . Am ramas gen ,,wtf?! tii rau?” de unde sa stie el pe cine plac, si faza ca ma ignora e cea mai mare minciuna, daca ma ignora nici nu ma mai gandeam la el , ce naiba. Ca nu-s proasta.Si tot ce mi-am propus am reusit, chiar daca atunci sau dupa putin timp. Important e ca ambitia de care am parte, nu ma lasa sa ma dau batuta.
Dar am avut si eu norocul ca orice fata, sa dau peste cativa, care chiar m-au iubit, si nu m-au vrut doar pt imagine, sa aiba cu cine se afisa.